Pe 25 septembrie fiecare român are ocazia să contribuie la dezvoltarea turismului românesc, dând o mână de ajutor la curăţarea arealelor naturale ale ţării în cadrul celui mai mare proiect de implicare socială.
Let’s Do It, Romania! este o campanie ce face parte dintr-o mişcare internaţională care a fost deja implementată cu succes în alte 5 ţări europene: Estonia, Letonia, Lituania, Portugalia şi Slovenia. România este cea mai mare ţară înscrisă până acum în proiect şi se bucură de susţinerea a peste 50 de ONG-uri, dar şi de implicarea mass-media şi a autorităţilor locale.
După ziua de 25 septembrie, campania nu se va încheia, existând şi o serie de obiective pe termen lung ce au ca scop păstrarea curăţeniei. Parteneriatele cu Ministerul Mediului şi Pădurilor, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, urmăresc îmbunătăţirea infrastrucurii şi a sistemului de amenzi, precum şi responsabilizarea cetăţenilor faţă de mediu.
Voluntarii înscrişi până acum în proiect au realizat şi o harta a deseurilor , pe care sunt înscrise mormanele ce urmează să fie strânse în data de 25. Deşeurile vor fi apoi, în funcţie de caz, depozitate în gropi conforme, reciclate sau coincinerate.
Federaţia Română de Turism şi Ecologie salută această iniţiativă şi îşi încurajează membrii să participe la Ziua de Curăţenie Naţională. Oricine doreşte să se înscrie, o poate face completând formularul de persoană de contact disponibil pe site-ul campaniei de persoană de contact disponibil pe site-ul campaniei . Codul unic primit poate fi dat mai departe altor persoane, cu scopul formării unei echipe. Sau vă puteţi înscrie ca simpli membri intr-o echipa deja creată.
Hai să arătăm că ne putem uni pentru o cauză comună: o ţară mai curată!
